Cât de mult ne dorim ca suferința să nu fie a noastră sau despre noi?
Așa de mult încât putem ajunge să dezvoltăm o gândire magică. Să credem cu tărie că, într-o viață anterioară, s-au întâmplat niște suferințe – nu acum. Că e despre cealaltă persoană, că ea a trecut prin durere.
E mai ușor de digerat și acceptat că nu e despre noi. E mai ușor să ne apropiem de răni atunci când le privim de sus. Sau când ne uităm la ele ca și cum ne uităm la un film. Distanța pe care o punem ne dă un fals sentiment de siguranță.
Văd dar nu simt. Nu am un contact emoțional cu mine.
Și rămânem concentrați pe altcineva iar energia și atenția le consumăm alimentând această poveste. Riscul este mărirea distanței emoționale, de la adultul de azi la copilul din interior. Adică de la resursele și capacitatea vindecătoare de azi la părțile traumatizate și blocate într-o anumită etapă.
Pentru că e vorba de etape sau traume, nu despre o altă viață. Ruptura de noi e așa mare încât nici nu putem concepe că este despre noi, e despre vieți anterioare. Așa de străin ne pare totul.
Dacă inconștientul nostru ne duce către alte meleaguri atunci când ne lucrăm o tema – este foarte ok – putem prelucra experiența asa cum o facem cu un vis. Psihicul nostru știe să ne vorbească în metafore și ne invită să apelăm la curiozitate și să explorăm ce se întâmplă în interiorul nostru.
Care este legătură dintre aceste imagini/povești cu mine? Ce mesaje vrea psihicul meu să îmi transmită?
Pentru că este despre noi. Nu despre un rege/o regina dintr-o viață anterioară.
Vindecător este când ne apropiem cu grijă și blândețe de noi, respectându-ne ritmul, de părțile din noi care se simt singure, abandonate, triste, înfricoșate, neacceptate, neînțelese, neputincioase, confuze, pierdute, uitate…….
Gabriela Gall – Psihoterapeut si hipnoterapeut
