Despre facilitator

Gabriela Gall (Ivănescu)

Psihoterapeut

Iniţiatoarea proiectului  “Dansul ca terapie” – dans şi dezvoltare personală-  din anul 2013

Facilitator Parenting – Circle of Security (Cercul Siguranţei)

Lucrător prin artă combinată: dans, muzică, teatru, pictură

Instructor şi coregraf acreditat de Ministerul Educaţiei şi UE

Fost Psihopedagog (Educator/Trainer) FastracKids

 Cine sunt eu dincolo de acreditări şi diplome?

FreEmotion 

Eliberează-ți emoțiile prin mișcare liberă

Proiectul “Dansul ca Terapie” este un proiect de suflet la care lucrez din anul 2013. Dans creativ, mișcare liberă, relaxare, autocunoaștere și dezvoltare personală.

Am lăsat cariera de economist și m-am întors la pasiunea mea, dansul. Am activat ca dansator și instructor și apoi m-am gândit să împletesc cele două pasiuni dansul și psihologia și așa s-a născut acest proiect.

Îndreptându-mi atenția către diferite modalități de conectare cu prorpiul corp,  autocunoașterea prin metode diferite față de terapia “vorbită” și fiind interesată de procesele de somatizare, corelațiile bolilor cu problemele emoționale, am descoperit beneficiile terapiei prin dans.

Și mi-am dat seama că dansul pentru mine a fost și este o formă de terapie, nu numai pentru că am fost dansator și profesor de dans, este un mod unic de a mă conecta cu mine, cu corpul meu, ascultându-i mesajele fără ca mintea să le bruieze ci doar să le conștientizeze.

Pentru mine dansul a fost întotdeauna o formă de exprimare a emoţiilor. Mă ajută să eliberez tensiunile şi în acelaşi timp mă încarcă de energie şi viaţă.

Libertatea pe care o simt atunci când dansez şi conectarea cu fiecare celulă din corpul meu, nu se poate traduce în cuvinte.

Așadar, împletind aceste două specializări, dansul și psihoterapia, am inițiat acest proiect care folosește mișcarea ca instrument de autocunoaștere, dezvoltare personală, comunicare, de îmbunătățire a relației cu sine și cu ceilalți.

Mă simt recunoascatoare că sunt martorul beneficiilor terapeutice pe care le are acest tip de comunicare și că pot folosi dansul în practica mea, într-un mod non-invaziv și jucăuș.

 
 
 

Workshop-uri facilitate de mine

  • Body Work – Emoții în mișcare – 2019

Vom explora împreună legătură dintre mesajele corpului și emoții, folosind concepte și exerciții practice din Analiză Tranzacțională și Dans Terapie.
(in colaborare cu Psihoterapeut Ana Cazacu)

 

  • “Relația cu partenerul meu: de la ruptură la reparare” – 2019

Vom descoperi împreună care ar putea fi motivele pentru care o relație se rupe, ce ne împiedică să o reparăm și ce se află în spatele unei relații sănătoase. (in colaborare cu Psihoterapeut Ana Cazacu)

 

  • Ateliere de dans părinte-copil (sesiuni individuale si de grup) – din 2014 – prezent

 

  • Grupuri dans si dezvoltare personala – copii – din 2014

 

  • Atelier Scoala Altfel – Dezvoltare Personala si Coeziune de grup – in colaborare cu Formator Ioana Usurelu  – pentru elevi  2018

 

  • Atelier “Pasi in doi” – mamici si copii (peste 6 ani) 2018

 

  • Grupuri dezvoltare personala, miscare si pregatire pentru gradinita (sub 3 ani) 2018

 

  • Grup dezvoltare personala si emotionala copii 3-6 ani si parintii lor cu Consilier Psihologic Raluca Mihai

 

  • Ateliere Scoala Altfel – “Teatrul si Psihologia” – pentru liceeni 2016

 

  • Atelier Scoala Altfel – “In orice lucrul rau putem gasi ceva bun” – pentru elevi  2016

 

  • Workshop “Autocunoastere prin dans si miscare” – 2015

 

  • Workshop “Autocunoastere prin dans” in colaborare cu Psihoterapeut Alice Dima – 2014

 

  • Workshop Art Terapie – Ora Femeii – in colaborare cu psiholog Erna Constantin – 2014

 

Participari Conferinte, Workshop-uri, Ateliere

“Modelul Dezvoltării în Terapia de Cuplu: Integrarea Teoriei Atașamentului, Teoriei Diferențierii și Neuroștiinței în munca cu cuplurile”
(Developmental Model of Couples Therapy) – Dr. Ellyn Bader și de Dr. Peter Pearson – 2019

Circle of Security Intensive Training – dificultati fundamentale in interactiunile parinte-copil si crearea unor planuri de tratament adaptate temelor unice ale fiecarei diade parinte-copil – Joe Coyne – 2019

Prelegere “Traumele timpurii” si documentar IN UTERO – Diana Vasile – Institutul Pentru Studiul si Tratamentul Traumei – 2019

Tabara Constelatii ale Intentiei – Maria Maria Magdalena Macarenco -2019

AWARENESS THROUGH MOVEMENT – atelier metoda Feldenkrais® cu Valentina de Piante – 2019

Grup cercetare – bolile autoimune si cauzele emotionale – Maria Macarenco 2018-2019

Evaluarea si Interventia psihologica la copii si adolescenti – Asociatia de consiliere si terapie a familiei – 2018

Formare continua Terapie sistemica: Cuplu, Familie, Copil – Asociatia de consiliere si terapie a familiei – 2017-2018

Ateliere Constelatii ale intentiei – Maria Magdalena Macarenco 2016-prezent

Formare Psihoterapeut practicant sub supervizare – Asociatia romana de hipnoza clinica, relaxare si terapie Ericksoniana 2015-2017

Conferinta Brain Awareness Week – Universitatea Siru Haret – 2017

Formare Facilitator Parenting – Circle of security – Institutul pentru dezvoltarea copilului – 2016

Curs Public Speaking – Sirius Toastmasters – 2016

Sesiunea de comunicari stiintifice – Universitatea Spiru Haret – 2016

Workshop – Jocuri si metode utilizate in lucrul cu copiii – Serban si Pana – 2016

Atelier Analiza Tranzactionala – Aurelia Vasile – 2016

Conferinta “Mobility in the mind” – unde am prezentat proiectul “Dansul ca terapie” – 2015

Sesiunea de comunicari stiintifice – Universitatea Spiru Haret – unde am prezentat lucrarea ”Expresia fiziologica a distresului emotional” – 2015

Certificare Consilier Dezvoltare personala – Picon training center – 2015

Certificare Lucrator prin arta combinata (muzica, dans, teatru) – Fundatia de sprijin comunitar – 2015

Workshop Constelatii familiale – Dorina Mocanu – 2015

Atelier de psihodrama – Mihaela Taranu – 2015

Atelier – Analiza Tranzactionala – Aurelia Vasile – 2015

Program formare Analiza Tranzactionala – Cezara Dasu – 2014-2015

Ateliere – Constelatii familiale – Iliana Sisea – 2014-2015

Workshop – AT 101 – Analiza Tranzactionala – Cezara Dasu – 2014

Conferinta Internationala de Psihanaliza – “Impas, criza si elaborare” – 2014

Tabara de Constelatii familiale – Iliana Sisea – 2014

Workshop – Process Communication Model – PCM – Trainer: Ane-Mary Ormenisan – 2014

Conferinta Comunicare Relationala prin Metoda ESPERE de Jacques Salome – ALETH NAQUET – 2014

Sesiune Deschisa Interconexiuni – Puterea secretului in viata sociala – Psiholog Livia Radu si Dr Cristian Andrei – Institutul de Relatii Umane – 2014

Workshop – Tehnici cognitiv-comportamentale in managementul stresului – Bursuc Bogdana – 2014

Sesiune Deschisa Interconexiuni- Viata ca o provocare – Psiholog Livia Radu si Dr Cristian Andrei – Institutul de Relatii Umane – 2014

Atelier “Sintaxa geloziei” – Psihanaliza legaturilor de familie si grup – Claudiu Ganciu – 2014

Atelier “Medierea in terapie familiala psihanalitica” – Cristina Calarasanu – 2014

Workshop – FILIA Alchimic DANS – Terapie prin dans şi mişcare – 2014

Ateliere de lucru Terapie prin Dans – Irina Tepuru – 2014

Workshop de Psihoterapie prin Dans si Miscare “Constiinta Somatica si Miscarea” – SUSAN SCARTH, presedintele Asociatiei Europene de Dans-Terapie – 2013

Atelier Analiza Tranzactionala – Gabriela Popescu – 2013

Conferinta Asculta-ti Corpul – Lise Bourbeau – 2013

Muzicoterapie – Autocunoastere si explorare prin sunet si muzica – Centrul pentru dezvoltare personala si creativitate ATS – 2013

Conferinta “Noutati in Diversitatea autismului” – 2013

Program Dezvoltare personala – Leliana Parvulescu – Institutul de Relatii Umane – 2012

we

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *